"Căsuța din povești" — una dintre primele grădinițe private din Moldova și în decembrie 2014 a marcat 20 de ani de activitate.

 

 

În această perioadă, Centrul Educaţiei şi Învăţământului Preşcolar „Căsuța din povești” și-a stabilit propriile tradiții, a elaborat programe didactice proprii care, în timpul unii activități prodigioase desfașurată pe parcursul anilor, s-au perfecționat și au fost suplinite, аpoi aprobate de Ministerul Educației. Programele au fost întocmite în baza Curriculei Republicii Moldova.

 

În procesul de elaborare a programelor în cadrul Centrului Educaţiei şi Învăţământului Preşcolar „Căsuța din povești” , noi am încercat să selectăm tot ce e mai bun la nivel de pedagogie tradiţională, cele mai noi metodici ce vizează psihologia preşcolară.

 

Activitățile se desfășoară în conformitate cu vîrsta copilui , abilitățile sale individuale, în formă de joc.

La deschidere Centrul Educaţiei şi Învăţământului Preşcolar „Căsuța din povești” а obținut licența de la Camera de licențiere.

 

Acum, în coformitate cu legea în vigoare, în mod regulat, licența este reinnoită la Ministerul Educației.

Centrul Educaţiei şi Învăţământului Preşcolar „Căsuța din povești ” dispune de Autorizația sanitară de funcționare, emisă de Centrul de Medicină Preventivă din Chișinău,

 

 

care se actualiziază în mod regulat.

 

Datorită grupelor cu număr mic de copii, educătorul are posibilitatea de a acorda atenția cuvenită fiecărui copil în parte, să-l ajute să-și exprime propria opinie și să relateze despre ideile sale, să dezvolte aptitudinele de lider și încredere în sine.

 

 

 

 

Centrul Educaţiei şi Învăţământului Preşcolar „Căsuța din povești” își desfășoară activitatea într-o clădire cu 3 etaje (500 m2) și dispune de:

• Săli pentru jocuri și activități;

• Dormitoare;

• Sală muzicală;

• Cantină;

• Cabinet medical.

 


La fel, grădinița dispune de terenuri de joacă în are liber.

 

La Grădiniță micilor discipoli le sunt oferite 4 mese pe zi. Meniul este întocmit cu respectarea recomăndărilor Centrului de Medicină Preventivă din or.Chișinău.Toate bucatele, incluse în meniu, sunt pregătite de bucătar pe loc din produse proaspete și au un gust exelent.

 

 

 

 

 

La deschiderea instituției noastre, ne-am gîndit la dezvoltarea calitativă, optimă a copiilor într-o ambianță, confortabilă, caldă, comodă și grijulie, în codinții cît mai aproape de cele de casă. Dacă copilul Dvs are vîrsta cuprinsă între 2-7 ani ,și sunteți în căutarea pentru el a unui colțișor cald și plin de afecțiune, veniți la noi.Îi voi învăța pe micuți sa se bucure de comunicare, îi vom ajuta să-și facă noi prieteni și să descopere aptidudinele personale.